Unul dintre faimoasele autoportrete făcute de Leonardo da Vinci este atât de degradat, încât nu mai poate fi restaurat, au descoperit experții, după săptămâni de teste pe opera de artă renascentistă, scrie Daily Mail.
Autoportretul, care îl arată pe Da Vinci la vârsta de 60 de ani, este plin de mucegai și mult prea fragil pentru ca restauratorii să îndrăznească să înceapă vreo operațiune în ceea ce îl privește.
FOTO: Wikipedia
„Este înspăimântător să ai de-a face cu o operă de artă de o asemenea magnitudine”, a declarat Maria Cristina Misiti, șefa Institutului Central pentru Restaurarea și Conservarea Arhivelor și Patrimoniului Cărților, din Italia.
Micul desen, de 33,5 pe 21,6 centimetri, a fost făcut la începutul secolului al XVI-lea și este considerat o operă neprețuită, motiv pentru care degradarea sa îngrijorează întreaga lume a iubitorilor de artă.
A fost cumpărat de regele Carlo Alberto de Savoia, în 1839, și păstrat în bune condiții timp de un secol. În 1929, însă, autoportretul a fost înrămat și expus publicului și, implicit, luminii, motiv pentru care pigmenții s-au oxidat.
Opera este ținută acum într-un seif din Torino, Italia. Anul trecut, a fost inclusă într-o expoziție-eveniment, organizată cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la unificarea Italiei. Pe viitor, nu se așteaptă ca autoportretul unuia dintre cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor să fie scos la vedere, decât pentru perioade foarte scurte de timp și cu un număr limitat de vizitatori, potrivit jurnaliștilor britanici.